În temeiul unui amplu program cultural-ştiinţific iniţiat de Asociaţia Ştefadina, în data de 13 mai 2016 a fost organizată o excursie care a avut drept obiective două perle ale patrimoniului cultural naţional: Centrul de Cultură ,,Brătianu” (Ştefăneşti, judeţul Argeş) şi Mănăstirea Dealu (judeţul Dâmboviţa).

Primul popas a fost făcut la vila ,,Florica” din Ştefăneşti unde au fost vizitate conacul, parcul natural din împrejurimi şi cupola unde îşi dorm somnul de veci cele mai reprezentative personalităţi ale neamului Brătienilor în frunte cu Ion C. Brătianu (,,Vizirul”) şi Ionel I.C. Brătianu de numele cărora sunt legate momente cruciale ale istoriei moderne ale românilor: revoluţia de la 1848, Unirea din 1859, cucerirea Independenţei de Stat a României de la 1877 şi făurirea statului naţional român din 1918.

Locurile pitoreşti, stilul arhitectonic pur românesc al construcţiei, autenticitatea exponatelor şi prezentarea de înaltă ţinută istorică au încântat pe toţi cei care au avut fericitul prilej de a participa la acest eveniment cultural.

Cel de-al doilea obiectiv al excursiei l-a constituit Mănăstirea Dealu, adevărat monument cu mărturii laice şi ecleziastice de inestimabilă valoare pentru istoria neamului românesc.

De la înălţimea dealului unde este situată, mănăstirea ce adăposteşte capul eroului martir Mihai Viteazul străjuieşte nu numai meleagurile dâmboviţene, ci întreaga Românie pe care marele voievod a reuşit să o unească pentru prima oară.

Mai multe puteți viziona și aici: https://www.youtube.com/watch?v=0fro6Mtewo4